Carte Juridica · Carti

Drept Institutional Al Uniunii Europene – Sean Van Raepenbusch

Share Button

imagine 0 Drept Institutional Al Uniunii Europene - Sean Van Raepenbusch 978-973-8270-16-9
DREPT INSTITUTIONALAL UNIUNII EUROPENE Aceasta lucrare are drept obiect de studiu dreptul institutional al Uniunii Europene, materie care abordeaza aspecte dintre cele mai variate ale dreptului, intrucat se situeaza in punctul de convergenta a mai multor discipline juridice (dreptul international public, dreptul constitutional, dreptul administrativ, contenciosul administrativ). Accentul a fost pus asupra conceptelor de baza, precum si pe fundamentele echilibrului institutional al unui sistem juridic plurinational pe cale de edificare si in cadrul caruia dimensiunea nationala trebuie totusi conservata. Tocmai in acest spirit, autorul s-a ingrijit sa plaseze integrarea europeana atat in contextul ei istoric, cat si in cel al perspectivelor de evolutie, cu deosebire al celor deschise prin intermediul Tratatului de la Lisabona, intrat in vigoare la 1 decembrie 2009. Studiului dedicat competentelor, functionarii si componentei institutiilor, precum si izvoarelor de drept ale Uniunii si fundamentelor ordinii ei juridice i se adauga analiza aprofundata a sistemului cailor de atac inaintea Curtii de Justitie a Uniunii Europene si, in particular, analiza controlului jurisdictional al actiunii institutiilor europene si statelor membre, indeosebi cu privire la drepturile conferite persoanelor private de catre ordinea juridica a Uniunii. Sean Van Raepenbusch este judecator al Tribunalului Functiei Publice al Uniunii Europene si profesor de drept institutional al UE in cadrul Universitatii Libere din Bruxelles (Institutul de Studii Europene). Tentativele de unificare europeana "Cat despre Europa, se pare ca nu se stie nici de unde isi trage numele, nici cine i I-a dat. HERODOT" Unificarea Europei are la baza indelungate traditii intelectuale, morale, spirituale, aeginea in Antichitate. In aceasta privinta, cuceririle Romei si romanizarea lumiiau permis expansiunea unei civilizatii si a unei culturi bazate in acelasi timppe umanismul elenic si, in ultimele secole ale Romei, pe crestinism. Acest dublu aport nu a incetat sa alimenteze traditia europeana, care, in ciuda invaziilor, s-a perpetuat in aceasta parte limitata a Imperiului Roman constituita astazi de Europa occidentala.In realitate adevarata constiinta europeana s-a nascut in Evul Mediu. In aceasta perioada aveau sa se traseze contururile unui spatiu cultural omogen, care va face din institutia universitatii cea mai stralucitoare forma de exprimare. Asa cum a remarcat E Barnavi universitatile medievale asemenea celor din «Paris si Bologna, Oxford si Heidelberg, Salamanca si Tubigen, urmate, la scurt timp, de cele din Louvain si Cracovia aceeasi limba (latina), aceeasi filosofie (aristotelismul), acelasi trivium si quadrivium), aceleasi metode (lectio, disputatio), aceleasi (logica formala bazata pe silogism), aceleasi manuale (astfel, Sentintele lui Pierre Lombard)». Facultatile de arte vor forma generatii unei culturi generale comune, europene, bazate pe valori aparte, nascute in urma unor imprejurari istorice si dintre care unele au devenit valori universale.

Cumpara Drept Institutional Al Uniunii Europene – Sean Van Raepenbusch ieftin

Caracteristici tehnice Drept Institutional Al Uniunii Europene – Sean Van Raepenbusch 978-973-8270-16-9
Autor Penny Preston
Data aparitie 13 NOIEMBRIE 2014
Numar de pagini 128
Format 200×260
Subcategorie Sarcina
Categorie Cresterea Copilului
Editura ALL
Autor Roxana Geanta
Colectie Galaxia copiilor
Data aparitie 18 noiembrie 2014
Numar de pagini 32
Format 220 x 220 cm
Subcategorie Practic Pentru Copii
Categorie Carti Pentru Copii
Editura ALL
Autor Roxana Geanta
Colectie Galaxia copiilor
Data aparitie 18 noiembrie 2014
Numar de pagini 32
Format 220 x 220 mm
Subcategorie Practic Pentru Copii
Categorie Carti Pentru Copii
Editura ALL
Autor Marius Ianus
Data aparitie 2014
Numar de pagini 180
Format 160 x 110 mm
Subcategorie Poezie
Categorie Beletristica
Editura GAROFINA
Autor George Cristian Maior
Numar de pagini 272
Format 240 x 160 mm
Subcategorie Politica
Categorie Stiinte Umaniste
Editura RAO
Subcategorie Politica
Categorie Stiinte Umaniste
Editura RAO
Numar de pagini 272
Format 200 x 130 mm
Numar de pagini 384
Format 200 x 130 mm
Subcategorie Istoria Romanilor
Categorie Stiinte Umaniste
Editura RAO
Autor Sean Van Raepenbusch
Colectie International
Data aparitie 2014
Numar de pagini 630
Format 16×24
Subcategorie Carte Juridica
Categorie Drept
Editura ROSETTI

Nota: Fotografia produsului Drept Institutional Al Uniunii Europene – Sean Van Raepenbusch are caracter informativ si poate contine accesorii ce nu sunt incluse in pachetul standard al produsului. Specificatiile tehnice sunt informative, pot fi schimbate fara instiintare prealabila si nu constituie obligativitate contractuala.

One thought on “Drept Institutional Al Uniunii Europene – Sean Van Raepenbusch

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *