Carti · Literatura contemporana

Fata de la marginea vietii. Povestiri alese – Mircea Cartarescu

Share Button

imagine 0 Fata de la marginea vietii. Povestiri alese - Mircea Cartarescu 978-973-50-4656-9
Unele dintre micile istorii adunate aici sunt basme, altele povestiri, altele, pana la urma, fragmente de jurnal. Toate sunt in definitiv amintiri, reale sau inventate. Nu imagini ale realitatii, ci ale mintii care o decupeaza din hiperrealitatea noastra de toate zilele.
Au fost presarate pana acum in multe dintre cartile mele, in alte contexte si cerand o alta lectura. M-am gandit sa le strang, pentru placerea cititorului, intre copertile unui singur volum, nu pentru ca as crede foarte mult – desi cred – in calitatile prozei scurte, ci mai ales pentru ca am o credinta de neclintit in poezie.
N-am prea avut de ales in alcatuirea acestei culegeri de «povestiri alese». Am lasat doar sa intre texte de o lungime rezonabila, pe care m-am amuzat sa le asez intr-o ordine oarecare, dar altfel le-am lasat sa colaboreze, sa se alieze, sa se infrunte, sa se submineze-ntre ele ca orice grup de necunoscuti adunat intre zidurile unei odai.
Sperand ca pana la urma sa iasa de-aici mallarmeanul «beau livre».
Mircea CARTARESCU

Cumpara Fata de la marginea vietii. Povestiri alese – Mircea Cartarescu ieftin

Caracteristici tehnice Fata de la marginea vietii. Povestiri alese – Mircea Cartarescu 978-973-50-4656-9
Autor: Patrick Modiano
Colectie Raftul Denisei
Data aparitie 2014
Numar de pagini 200
Format 13×20 cm
Subcategorie Literatura contemporana
Categorie Beletristica
Editura HUMANITAS
Autor Bob Dylan
Colectie Raftul Denisei
Data aparitie 2016
Numar de pagini 160
Format 200×130
Subcategorie Literatura contemporana
Categorie Beletristica
Editura HUMANITAS
Categorie Beletristica
Editura HUMANITAS
Autor Mo Yan
Colectie Raftul Denisei
Data aparitie 2014
Numar de pagini 456
Format 13×20 cm
Subcategorie Carti politiste
Data aparitie 2014
Numar de pagini 312
Format 12×19
Subcategorie Publicistica
Categorie Biografii Memorii Jurnale
Editura POLIROM
Autor Radu Cosasu
Data aparitie 2014
Numar de pagini 456
Format 13×20
Subcategorie Literatura Romana
Categorie Beletristica
Editura POLIROM
Autor Mircea Cartarescu
Colectie Seria de autor Mircea Cartarescu
Data aparitie 2014
Numar de pagini 296
Format 205 x 145 mm
Subcategorie Literatura contemporana
Categorie Beletristica
Editura HUMANITAS

Nota: Fotografia produsului Fata de la marginea vietii. Povestiri alese – Mircea Cartarescu are caracter informativ si poate contine accesorii ce nu sunt incluse in pachetul standard al produsului. Specificatiile tehnice sunt informative, pot fi schimbate fara instiintare prealabila si nu constituie obligativitate contractuala.

One thought on “Fata de la marginea vietii. Povestiri alese – Mircea Cartarescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *