-
Povestirile pe care le-am ales din viata si cariera mea sunt cele care acum mi se par cele mai bune surse de inspiratie, cele mai motivante, cele mai ilustrative. Sunt amintirile care imi dau mie forma, in momentul in care trimit aceste pagini la tipar. Sunt clipele pe care le vad ca pietre de hotar si influentele primite in formarea mea,
ce m-au ajutat sa devin persoana care sunt, jucatoarea care sunt, precum si persoana si jucatoarea care as putea deveni. Cereti-mi peste zece ani sa reflectez asupra copilariei mele si a devenirii mele pe terenul de tenis si s-ar putea sa ajung la alte ganduri. Sau poate ca ma voi gandi la aceleasi amintiri dar intr-un fel cu totul nou, dupa cum mi se schimba perspectiva. Cereti-mi peste douazeci de ani si cu totul alte ganduri s-ar putea sa iasa la suprafata.
Serena Williams
Cam asta sunt eu, acum.
O bucata din inima mea, la un moment dat in timp. Dar dincolo de toate, vine un avertisment: tot ce tocmai veti citi se supune schimbarii. In fine, poate nu chiar tot. Anumite fapte legate de viata mea – cine, ce, cand si unde – sunt toate fixe. Dar fiecare parere, fiecare sentiment, fiecare intuitie care deriva din acele fapte – cum si de ce – este inca pe masa.
Cand am inceput sa scriu cartea aceasta, n-am intentionat niciodata sa fie niste memorii complete, de la un cap la altul. Nu sunt pregatita sa-mi fac bagajul si sa-mi inchei cariera. N-am terminat inca! Va pot spune ce se intampla. Va pot spune ce s-a intamplat. Dar nu va pot spune incotro ma indrept. Nu pot sti ce turnura va lua povestea vietii mele. La naiba, nici nu vreau sa stiu.
Serena Williams
Pe teren, Serena este cea mai competitiva adversara pe care am intalnit-o, iar in afara terenului este o sora iubitoare si o prietena adevarata. Serena a fost pentru mine un model si o sursa de inspiratie.
Venus Williams
Cumpara Serena Williams. Pe linie – Daniel Paisner ieftin
Autor | Sorana Popa |
Data aparitie | 2014 |
Numar de pagini | 322 |
Format | 240X170 |
Subcategorie | Carte Juridica |
Categorie | Drept |
Editura | UNIVERSUL JURIDIC |
Data aparitie | 2014 |
Numar de pagini | 8 |
Format | 440X320 |
Subcategorie | Povesti, basme, legende |
Categorie | Carti Pentru Copii |
Editura | LITERA |
Numar de pagini | 8 |
Format | 440X320 |
Subcategorie | Povesti, basme, legende |
Categorie | Carti Pentru Copii |
Editura | LITERA |
Autor | Florentina Chifu |
Data aparitie | 2014 |
Data aparitie | 2014 |
Numar de pagini | 8 |
Format | 440X320 |
Subcategorie | Povesti, basme, legende |
Categorie | Carti Pentru Copii |
Editura | LITERA |
Data aparitie | 2014 |
Numar de pagini | 8 |
Format | 440X320 |
Subcategorie | Povesti, basme, legende |
Categorie | Carti Pentru Copii |
Editura | LITERA |
Editura | POSEIDON |
Autor | Camelia Lica |
Data aparitie | 2014 |
Numar de pagini | 80 |
Format | 240X170 |
Subcategorie | Literatura Romana |
Categorie | Carti Pentru Copii |
Autor | Grigore Alexandrescu |
Colectie | Bibliografie Scolara Recomandata |
Data aparitie | 2014 |
Numar de pagini | 112 |
Format | 200X130 |
Subcategorie | Literatura Romana |
Categorie | Carti Pentru Copii |
Editura | CORINT |
Format | 290×210 |
Subcategorie | Clasa Pregatitoare |
Categorie | Manuale Carte Scolara |
Editura | ARAMIS |
Autor: | Olga Piriiala |
Numar de pagini | 48 |
Autor | Serena Williams, Daniel Paisner |
Data aparitie | 2014 |
Numar de pagini | 368+ |
Format | 200X130 |
Subcategorie | Memorii Jurnal |
Categorie | Biografii Memorii Jurnale |
Editura | PUBLICA |
Nota: Fotografia produsului Serena Williams. Pe linie – Daniel Paisner are caracter informativ si poate contine accesorii ce nu sunt incluse in pachetul standard al produsului. Specificatiile tehnice sunt informative, pot fi schimbate fara instiintare prealabila si nu constituie obligativitate contractuala.
O super carte :)))